Oraşul citeşte – Lecturi Urbane

nu sunt un fan al lui mihail bulgakov, mai bine spus al maestrului şi margareta, considerat capodopera sa. în schimb, îmi place un alt roman, neterminat, intitulat roman teatral (în limba engleză l-am găsit tradus cu titlul “zăpada neagră”).

este un roman mai mic, scris cu 11 ani înaintea celui mare, la persoana întîi, şi-n el recunoaştem câteva dintre temele dezvoltate ulterior: drama creatorului, motanul, mefisto, gîlceava cu lumea sovietică. se citeşte la fel de uşor, are capitole mai scurte, iar acţiunea aleargă în acelaşi stil bulgakovian.

dar pentru mine, nestemata romanului este povestea generalului klavdi alexandriovici komarovski-echappard de bioncourt, comandant al regimentului de gardă al ţarului, care, la bătrâneţe, îşi abandonează cariera de-o viaţă, ca să-şi urmeze vocaţia. povestea m-a impresionat şi influenţat aşa de mult, încât eu personal mi-am părăsit slujba la 30 de ani şi-am luat-o de la capăt. deoarece cred că vocaţia ţi-o poţi descoperi şi la 60 de ani.

nu primesc des asemenea daruri din partea literaturii, iar pentru acesta, îi sunt recunoscător lui mihail bulgakov, cum puţinor autori le mai sunt – eliade, balzac, proust.

Povestea acestui om e cu totul neobişnuită. Venise o dată, pentru vreo două zile, de la Petersburg, luase dejunul la Testov iar către seară nimerise la teatrul nostru. S-a aşezat, bineînţeles, în rândul din faţă, stă şi se uită… nu mai ştiu ce piesă se juca în seara aceea, însă martorii oculari spun că în timpul unui tablou care înfăţişa o pădure, cu generalul s-a petrecut ceva straniu. Era în amurg, la o margine de crâng ciripeau somnoroase păsările, de departe răsunau clopotele din sat chemând la vecernie… Se uită lumea, şi-l vede pe general că-şi duce deodată batista la ochi.

După sfârşitul reprezentaţiai, s-a dus în birou la [directorul teatrului]. Omul de serviciu ne-a povestit că, intrând în cabinet, generalul a rostit cu o voce surdă, care te vâra în sperieţi: “Spuneţi-mi ce să fac?!” Pe urmă, a închis uşa după el şi-a stat o mulţime de vorbă cu [directorul teatrului], dar despre ce anume, n-a ştiut nimeni. S-a aflat în schimb, că, în aceeşi noapte, generalul a expediat la Petersburg o telegramă care suna cam aşa: “Petersburg. Majestăţii-Sale. Simţind chemarea de a deveni actor al Teatrului Independent al Maiestăţii-Voastre, vă cer preasupus să-mi acceptaţi demisia. Komarovski-Bioncourt “

A ieşit un compot de toată fumuseţea. Lui Alexandru al treilea i-au adus telegrama la ora două noaptea. L-au trezit special pentru asta. Împăratul, doar cu lenjerie de corp pe el, cu barba lui aia mare, cu crucea la gât… zice: “Daţi-o încoace! Ce-o mai fi păţit acolo Echappard al meu?” A citi telegrama şi a amuţit. Doar s-a făcut vânăt în obraz, a început să sufle pe nări, pe urmă zice: “Daţi-mi un creion!” şi chiar acolo, pe telegramă, a şi pus rezoluţia: “Să nu-l prind la Petersburg, Alexandru.” Şi s-a culcat la loc.

Cât despre general, dumnealui a venit a doua zi, în haine civile, cu redingotă, direct la repetiţie. Rezoluţia a fost acoperită cu lac, iar telegrama a primit-o teatriul în dar, după revoluţie. O poţi vedea la muzeul nostru de rarităţi.

[Generalul a jucat] în roluri de împăraţi, comandanţi de oşti şi lachei în familii de bogătaşi… Pe urmă a jucat multă vreme în “Puterea întunericului”… Manierele noastre, [ale actorilor], ştii şi dumneata, cam lasă de dorit. Or, el cunoaştea totul la perfecţie: cum să-i ridice unei cucoane batista, cum să toarne vinul în pahar: franţuzeşte vorbea mai bine decât franţujii… Şi mai avea o pasiune: să imite din culise tot soiul de păsări cântătoare. Dacă puneam în scenă o piesă unde acţiunea se petrecea primăvara la ţară, se aşeza totdeauna pe o scară, printre decoruri, şi fluiera ca o privighetoare. Iată ce istorie bizară! (p.272-273)

mihail bulgakov, roman teatral (tеатральный роман) în diavoliada, editura univers, bucureşti, 1999, antologie de mircea aurel buiciuc, traducere de alexandru calaïs, 131 de pagini broşate

No responses yet. You could be the first!