Oraşul citeşte – Lecturi Urbane

acesta este însă doar pre-textul unei cărţi noir devenită celebră a unui autor la fel de celebru. romanul este scris la persoana întâi, de către un tânăr boxer devenit poliţist. evident, acesta participă la “descoperirea” daliei şi, deşi nu vrea, este implicat până-n gât în mlaştinile cazului. nu v-aşteptaţi deci la panseuri proustiene, ci la un limbaj frust, simplu, presărat cu ceva slang de ani ‘40. plus un menaj à trois într-o americă puritană şi bolnavă.

ce mi-a plăcut?
evident, suspansul – să nu uităm, scopul oricărui roman poliţist / noir. acţiunea se ramifică fractalic de multe ori fără ieşire.
dar mai ales personajele. ele nu sunt bune sau rele, căci individualismul fiecăreia le motivează să treacă peste “cadavre”. însuşi personajul principal, poliţistul nu respectă legea, căsnicia, prietenia.
legea nu ajută nicidecum adevărului, e un loc comun, dar uneori chiar chiar îl ascunde.

james ellroy este un scriitor cam diliu, dar cunoscut şi apreciat în lumea întreagă, mai puţin în românia. să fie poate din cauza inapetenţei cititorului român pentru romanul poliţist / noir? deşi cărţile sale – cel puţin prezenta – sunt studiate de filologi cu aceeaşi aceeaşi măsură ca melville. pe lângă stilul său “telegrafic” pe care se spune că l-a inventat (propoziţii stacatto, fără elemente de legătură între cuvinte), însăşi viaţa scriitorului e intrată în legendă. evenimentul vieţii sale, sublimat în toate romanele, este violarea, apoi uciderea mamei sale, pe când el are 10 ani, fără ca ucigaşul să fi fost prins vreodată. poate de aceea tema daliei negre. poate de aceea beţiile, drogurile (benzedrină), studiile neterminate, pârnaia. poate de aceea scrisul, cimitir de depresii. sub crucea artei. dar mai multe despre acest autor uimitor, aici.

james ellroy, dulcele sărut al daliei (the black dahlia), editura polirom, iaşi, 2008, traducere (foarte bună) de viorica boitor, 456 de pagini, broşată

1 Response to dalia neagră