Lecturi Urbane te cheamă la citit “în stil japonez”
Publicat la 05 Jul 2010 de Adrian Ciubotaru
Lectura este cea mai frumoasă vacanță pe care ne-o putem lua oricând și oriunde. E vară, e soare, e frumos, iar a oferi o carte este unul din acele gesturi prin care sărbătorim bucuria vieţii.
Lecturi Urbane este o poveste crescută de noi toţi la care putem participa citind, oferind cărţi şi încurajând pe ceilalţi să citească.
Am inaugurat primele spaţii dedicate lecturii, am fost la Street Delivery, suntem în peste 15 oraşe din toată ţara şi simţit că aventura abia a început.
Ştim că povestea trebuie spusă bine, însă mai inainte de aceasta, povestea trebuie făcută bine. Astfel, vă invităm alături de noi sâmbâtâ,10 iulie, la ora 18:00, în Grădina Japoneză din Herăstrău să facem împreună o nouă poveste Lecturi Urbane.
De asemenea, nu uitaţi că strângem cărţi la @British şi la Librăria Cărtureşti Verona și ținem să mulțumim Cristinei Bazavan pentru recenta și generoasa donație de cărți.
Pregătim câteva surprize (vrem să fie o ediţie specială, echipa lucrează de zor) şi vom reveni în cadrul acestui articol cu câteva anunţuri în zilele următoare.
Later edit: Prietenii de la DoR vă fi alături de noi şi vom oferi câteva exemplare din ultimul număr al revistei.
—————–
Credem că România se poate transforma prin lectură şi vom face toate eforturile în lungul maraton Lecturi Urbane pentru a creşte numărul celor care citesc şi a trezi interesul pentru carte în rândul tinerilor.
Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii.
Campania este iniţiată de voluntarii Civika.ro şi face parte dintr-o demers de îmblânzire a spaţiilor publice prin crearea de poveşti.
8 responses to Lecturi Urbane te cheamă la citit “în stil japonez”
Leave a Response
Blog susţinut de
Parteneri
Citim şi în:
-
Dorian : Propunere pt. #lecturiurbane http://t.co/h0IuJxKA
Archives
- January 2012
- December 2011
- November 2011
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011
- March 2011
- February 2011
- January 2011
- December 2010
- November 2010
- October 2010
- September 2010
- August 2010
- July 2010
- June 2010
- May 2010
- April 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009





[...] aveam sa aflu. Totusi, pentru a o digera rapid va recomand o lectura la aer, in parc. Poate chiar citit in “stil japonez”, de ce nu? [...]
[...] Lecturi Urbane este o poveste crescută de noi toţi la care putem participa citind, oferind cărţi şi încurajând pe ceilalţi să citească. [...]
[...] daca vrei sa stiti cum am ajuns aici sau ce vrem sa facem mai departe vino si tu azi in Gradina Japoneza la o noua editie Lecturi [...]
Poate as veni daca nu trebuie sa ma inregistrez pe facebook doar ca sa imi confirm prezenta. Este absurd!
Adrian, este un eveniment deschis, poate veni oricine. Confirmarea pe facebook are valoarea opţională.
[...] publica luni articolul şi povestea Lecturi Urbane din Grădina Japoneză. Ne-am temut de ploaie, însă până la urmă am avut noroc și totul a fost bine. Până mâine [...]
[...] lasă cărţile pe iarbă şi se pregătesc să întâmpine oamenii care au dat curs invitaţiei de a citi în Grădina Japoneză. Ne împărţim în grupuleţe mici care să îndrume oamenii către locul ales de noi. Ileana, [...]
[...] aveam sa aflu. Totusi, pentru a o digera rapid va recomand o lectura la aer, in parc. Poate chiar citit in “stil japonez”, in acest weekend, de ce nu? [...]